Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | Apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit la data fixată. Ulric aranjase o întîlnire chiar în acea seară cu trei dintre cei mai celebri medici din Paris. Apoi el alergă să o caute pe Rosette. Ea tocmai murise de vreo oră. Ulric reveni la noua sa locuință unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, pe care îl chemase și care îl aștepta cu cei trei medici. - Puteți să plecați domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana pentru care am vrut să vă consult nu mai trăiește. Rămas singur cu contele Ulric, Tristan nu încercă să îi astîmpere durerea dar i se asocie frățește. El a fost cel care a organizat splendida înmormîntare pe care i-au făcut-o lui Rosette, spre mirarea întregului spital. El a răscumpărat lucrurile pe care tînăra fată le luase cu ea și care după moartea sa deveniseră proprietatea administrației. Printre aceste obiecte se găsea și mica rochie bleu, singura care îi rămăsese sărmanei moarte. Tot prin grija sa vechiul mobilier al lui Ulric, din vremea cînd stătea cu Rosette a fost transportat într-o cameră din noul său apartament. Decis să moară, Ulric plecă spre Anglia cîteva zile mai tîrziu. Cam astea erau antecedentele acestui personaj atunci cînd a intrat în saloanele de la Café de la Foy. Sosirea lui Ulric a provocat o puternică rumoare printre meseni. Bărbații se ridicară și îl salutară politicos, ca oamenii de lume. Iar femeile l-au privit fără rușine timp de cinci minute pe contele de Rouvres, aproape încurcat de sub privirile lor insistente, curioase pînă la indiscreție. - Să mergem, dragul meu răposat, zise Tristan așezîndu-l pe Ulric în locul ce-i fusese rezervat lîngă Fanny și anunță printr-un toast întoarcerea ta în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătînd-o pe Fanny, imobilă sub masca ei, doamna va fi de acord. Iar dumneata, spuse el încetișpr la urechea tinerei femei, nu uita ceea ce ți-am recomandat. Ulric luă un pahar mare, umplut pînă sus și strigă: - Eu beau... - Nu uita că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Eu beau pentru Moarte, spuse Ulric, după ce a salutat-o pe vecina sa mascată, și ridică paharul pînă la buze. - Și eu, răspunse Fanny bînd la rîndul său...eu beau pentru tinerețe, pentru dragoste. Și așa ca un fulger care străpunge un nor, un surîs ca o flacără se aprinse sub masca ei de catifea. |