Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua hotărâtă, apartamentul contelui Ulric de Rouvre era pregătit. Ulric stabilise aici o întâlnire, chiar în seara respectivă, cu trei dintre cei mai celebri doctori din Paris. Apoi, alergă să o caute pe Rosette. Ea tocmai murise în urmă cu o oră. Ulric reveni în noua sa locuinţă, unde îl găsi pe vechiul său prieten, Tristan, pe care-l chemase, şi care-l aştepta împreună cu cei trei doctori. -Puteţi pleca, domnilor, spuse Ulric celor de faţă. Persoana pentru care doream să vă consult nu mai există. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să îi aline durerea, dar îl compătimea ca un frate. Fu el cel care conduse splendidele funeralii făcute lui Rosette, spre marea uimire a întregului spital. El răscumpără obiectele pe care tânăra le luase cu ea, şi care, după moartea sa,deveniseră propietatea administraţiei. Printre aceste obiecte se găsea rochiţa albastră, singura rămasă săracei defuncte. De asemenea, prin grija sa, vechiul mobilier al lui Ulric, de pe când locuia cu Rosette, fu transportat într-o cameră din noul său apartament. Trecură câteva zile până când Ulric, hotărât să moară, pleca în Anglia. Acestea erau antecedentele personajelor în momentul în care ele intrau în saloanele cafenelei de Foy. Sosirea lui Ulric stârni o mare agitaţie în mulţime. Bărbaţii se ridicară şi-i adresară salutul curtenitor al oamenilor de lume bună. În ceea ce priveşte femeile, ele îl ţintiră cu neruşinare pe contele de Rouvres, aproape intimidat de insistenţa privirilor lor acuzatoare, curioase până la indiscreţie. -Hai, iubitul meu răposat, spuse Tristan aşezându-l pe Ulric pe locul care-i fusese rezervat aproape de Fanny, să semnalăm printr-un toast revenirea ta în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătând-o pe Fanny, nemişcată sub masca sa, vă va face să vă resemnaţi. Şi dumneavoastră, şuşoti la urechea tinerei, nu uitaţi ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare umplut ochi şi strigă: -Beau... -Nu uita că toasturile politice sunt interzise, strigă Tristan. - Beau pentru Moarte, spuse Ulric ducându-şi paharul la buze, după ce îşi salută vecina mascată. -Şi eu, răspunse Fanny bând la rândul ei...beau pentru tinereţe, dragoste. Şi ca un fulger ce risipeşte un nor, un surâs înflăcărat se aprinse sub masca sa de catifea. |