Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua fixată, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric a invitat acolo chiar în acea seara trei dintre cei mai faimoși medici din Paris. Apoi se grabi să o caute pe Rosette. Ea murise cu o ora in urmă. Ulric reveni in noua lui locuință, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, chemat de el și care îl aștepta împreună cu cei trei medici. - Domnilor, vă puteți retrage, le spuse Ulric. Persoana pentru care doream să vă solicit serviciile nu mai e printre noi. Tristan, odată rămas singur cu contele Ulric, nu mai incercă să își ascundă durerea ci i se alătură ca un frate. Chiar el s-a ocupat de splendidele funeralii organizate pentru Rosette, spre marea uimire a întregului spital. Răscumpără obiectele pe care tânăra le adusele cu ea și care, după moartea sa deveniseră proprietatea conducerii. Printre aceste obiecte se găsea și rochița albastră, singura rămasă bietei defuncte. Tot datorită lui, vechiul mobilier al lui Ulric, de când locuia împreună cu Rosette, fu transportat într-o cameră din noul său apartament. Se întâmplă la cîteva zile după ce Ulric, decis să moară, plecase în Anglia. Aceasta era povestea acestui personaj în momentul în care intra în saloanele cafenelei De Foy. Sosirea lui Ulric provocă o mare agitație în adunare. Bărbații se ridicară și îi adresară salutul politicos al înaltei societăți. În ceea ce privește femeile, acestea îl reținură fără rușine, timp de cinci minute, pe contele de Rouvre, aproape jenat sub această artilerie de priviri curioase până la indiscreție. - Haideți, dragul meu defunct, spuse Tristan invitându-l pe Ulric să ia locul pe care i-l rezervase lângă Fanny, dovediți tuturor printr-un toast întoarcerea domniei vostre printre cei vii. Doamna, adăugă Tristan indicând-o pe Fanny, imobilă sub masca sa, doamna vă va închina paharul. Iar domnia voastră, spuse el în șoaptă la ureche tinerei, nu uitați ceea ce v-am rugat. Ulric luă o cupă mare plină ochi și strigă: - Închin... - Nu uitați că toastele politice sunt interzise, strigă Tristan. - Închin paharul meu Morții, spuse Ulric ducându-l la buze, după ce a salutat-o pe vecina sa mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul său... închin paharul tinereții, dragostei. Și ca un fulger care despică un nor, un zâmbet de foc se aprinse sub masca sa de catifea. |